Jupiter conjunct cu Ascendentul – Jupiter umanul

Supranumit “Marele benefic” în astrologie, Jupiter este planeta care aduce cele mai multe binecuvântări divine și bunătatea în viața omului. Conjuncţia cu Ascendentul îl face pe nativ să se simtă protejat, îi aduce un plus de încredere în sine şi în providenţă, bunăvoinţă faţă de semeni, înclinaţii umaniste şi filosofice.

Cu un copil care are Jupiter conjunct cu Ascendentul, am savurat de-a dreptul filmul “Jupiter Ascending” în încercarea de a înţelege printre rânduri potenţialul şi  oportunităţile pe care le are/ poate avea de-a lungul vieţii un asemenea nativ.

jupiter-umanul

Scenariul ne prezintă pe eroina filmului SF, cu nume predestinat – Jupiter Jones, interpretată de actrița Mila Kunis (ea însăşi având Jupiter conjunct cu Ascendentul), ancorată, în prima parte a vieţii, într-o lume pe care o simțea înjositoare, limitativă şi chinuitoare pentru ea, dar care ajunge să trăiască o experienţă extraordinară (ce-și avea rădăcinile într-o viaţă anterioară, într-o galaxie îndepartată) care îi permite să-și împlinească potențialul. Așa am început să cercetez şi să înţeleg ce predispoziţii poate să aducă această poziţie acestor nativi.

Un articol publicat anul acesta de astrologul Sally Kirkman, ne prezintă harta natală a Milei Kunis având Jupiter-Uranus conjuncte cu Ascendentul în Săgetator. Tot aceasta spunea despre actriţa principală: “Jupiter a fost Rege al Zeilor iar în astrologie este legat de regalitate. Născută să joace pe Jupiter Jones. Mai mult ca sigur.”

Mai jos puteţi vedea harta Milei Kunis, născută în 14 august 1983 la ora 17:00 în Cernăuţi, Ucraina.

harta-mila-kunis

Alte personalităţi faimoase cu Jupiter conjunct cu Ascendentul sunt: Sri Aurobindo, Johannes Brahms, Robert Bresson, Willie Brown, Van Cliburn, Sir Arthur Conan Doyle, Jacque Cousteau, Jane Fonda, Greta Garbo, Martha Graham, Dustin Hoffman, Bob Mackie, Guy de Maupassant, Margaret Mead, Edwin Morgan, Nick Nolte, Joyce Carol Oates, Ben Stiller si Stephen Stills.

Revenind pe meleagurile noastre, la toţi cunoscuţii mei cu Jupiter în Ascendent, am observat că acestea sunt persoane care şi-au pus în valoare abilităţile, popularitatea, pentru a urca cât mai sus pe scara socială, profesională etc. Sunt suflete radiante, optimiste, norocoase, binedispuse, glumeţe, groaznic de sincere, cu simţul dreptăţii accentuat, înclinate către limbi străine, pline de idei. O parte din aceste persoane au îmbrăţişat sistemul judiciar, altele excelează în vânzări fiind mult mai convingătoare decât ceilalţi, altele au clarviziune iar altele sunt medici consacraţi.

Desigur aspectele pe care le face Jupiter în harta natală sunt şi ele importante şi vor defini predispoziţiile către calităţi (mai sus menţionate) sau defecte (printre care se pot regăsi mai ales lipsa auto-disciplinei, auto-indulgenţa sau chiar aroganţa).

Pe de altă parte, știm că orice planetă natală conjunctă cu Ascendentul are și un impact vizibil asupra aspectului fizic, lucru valabil şi pentrui conjuncția cu Jupiter sau poziționarea acestuia în prima casă! El poate crea în special probleme cu greutatea, la un moment dat în viață. Pornind de la acestă predispoziţie, am notat o oarecare legătură între zodia în care se regăseşte această planetă în harta natală, aspectele dinamizante făcute de ea şi înclinaţia către creştere în greutate (de exemplu am găsit Jupiter afectat în Taur, în decada Fecioarei). Dar, sunt persoane ce deţin în hărţile natale această conjuncţie şi care sunt încadrate fizic la opusul creşterii în greutate, luptându-se de fapt cu anorexia, și avându-l pe Jupiter bine amplasat (am găsit Jupiter în Rac, în decada Peşti; și Jupiter în Peşti, în decada Peşti).

Revenind, dacă privim şi tranzitul peste Ascendent al lui Jupiter, observăm că acesta înlesnește posibilitatea de a ne promova, atrăgând mai uşor atenţia asupra noastră, creşterea optimismului, a posibilităţilor de călătorie, expansiunea activității, explorarea de noi culturi. Mai mult, cred că este posibil ca Jupiter, cel care îi călăuzeşte pe cei binecuvântaţi de această poziţie, să îi transpună adeseori într-o lume magică, exact ca şi pe eroina Jupiter Jones, chiar dacă numai prin intermediul viselor. Rămâne de vazut şi de cercetat…

http://www.astrotext.ro/2015/06/jupiter-conjunct-cu-ascendentul-jupiter-umanul/

NICOLETA GHIRIȘ

nicoleta-ghiris-autor

Advertisements
This entry was posted in Astrologie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s