2016 Altruistul

image2016 an de vibratie 9.

Ne va transmite prin toti porii spiritualitate, credinta, forta binelui si suprematia sa.

Am ajuns intr-un moment de bilant al ultimilor 8 ani din viata noastra, depinde foarte mult ce am semanat inca din primul an al acestui ciclu de 9 ani.Daca am semanat ganduri bune, proiecte in care am investit cu sufletul si respectand legile universului este posibil sa le vedem aducand si mai multa bucurie. Trebuie sa fim atenti la ceea ce vorbim, sa incercam sa nu barfim, scazand astfel vibratia noastra. Cuvintele sunt foarte importante, haideti sa le pastram pe cele de bine pentru noi toti si sa le si rostim persoanei respective.Acest fapt poate face minuni.☺ Ca si un sfat: de cate ori vrem sa vorbim despre cineva in absenta acestuia, mai bine adoptam tacerea, cuvantul rostit se va napusti ca o sageata si ne va rani si pe noi prin efectul de bumerang.

SA NE IUBIM PE NOI SI PE CEILALTI! Aceasta vibratie a anului 2016 aduce cu ea si vibratii ale anului personal care pot coincide sau nu cu vibratia generala de 9. Particularitatile pot fi discutate prin mesaj. SA CULEGETI SI SIMTITI DOAR VIBRATII INALTE IN 2016!!!!

Nicoleta Ghiris

Advertisements
This entry was posted in Numerologie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s